duminică, 18 septembrie 2011

Dirty and romantic love






   Am ieşit din baie ducându-mã în dormitor.M-am aşezat în faţa oglinzii şi mi-am ridicat mainile pentru a-mi şterge pãrul cu prosopul de pe cap,aşezat ca un turban.În momentul acela prosopul a cãzut de pe mine şi tocmai atunci X a intrat pe uşã…Am amuţit.Era dezbrãcat şi m-am îndreptat cãtre el deşi nu ştiam ce sã fac.M-am apropiat de el atingându-i corpul şi întinzând mâna pentru a închide uşa cu cheia.Tremuram toatã, cu fiori calzi care mi-au uns tot corpul şi îl priveam fix în ochi aproape ruşinatã şi parcã vrând sã-i sãgetez  retina.M-a cuprins uşor în braţe şi m-a aşezat pe pat…
        Mã ţinea în braţe şi mã sãruta luând drumul aluniţelor care începeau din colţul ochiului stâng coborând pe gâtul arãmiu, zugrãvit de soare.Bifurcându-se,un drum ducea cãtre inima mea,acolo unde aluniţa ce domnea deasupra sânilor încã din naştere,îi aştepta sãrutul cald şi lipicios,urcând apoi pe-acelaşi drum însoţit de atingerile rafinate ale buzelor lui şi ajungând pe bolta spatelui care formeazã constelaţii triunghiulare din steluţe sexy,aşa cum îi place sã le numeascã. Mã ameţea cu parfumul lui,mã înnebunea când îmi spunea cã sunt sexy: “Eşti sexy,aluniţele tale sunt sexy,sânii tãi obraznici care-mi înţeapã pieptul sunt şi ei sexy.”Îmi ardea plãcut tot corpul când îmi spunea “ iubito”.Mã muşca de buze şi mã adora,îmi muşca aluniţele de pe umãrul drept,mã muşca de gât,era nebun şi îl adoram! Mã tachina spunându-mi cã nu-i mai plac,cã nu sunt atrãgãtoare şi cã de fapt n-am fost niciodatã.Îmi rãvãşea pãrul şi mã sãruta nebuneşte,apoi mã îndepãrta şi mã ignora visãtor cum priveşti câteodatã cu ochii îngânduraţi.
Încep sã mã gudur ca o pisicã şi sã-l sãrut.Îi mãrturisesc cã de câte ori mã sarutã simt o furnicãturã în carnea buzelor.
  Familia lexicalã a iubirii nu sunt cuvinte pe care sã le “zugrãveşti” şi nici cu mintea nu le poţi nãscocii când eşti treaz.Oamenii când sunt îndrãgostiţi nu trãiesc în realitate,trãiesc în realitatea lor.
  Îi revenea pe buze mierea pe care i-o lãsase sãrutul meu şi întorcându-se cãtre mine mi-a spus cã am ceva inedit,animalic şi picant,cã privesc felin şi pervers din ochii mei mari,pãstrând o neutralitate echivocã,cã s-a îmbrãcat în dragostea mea şi cã sunt o pasãre sãlbaticã şi cu o încredere inexpugnabilã,pe care nu o va elibera din fortãreaţa inimii lui niciodatã.

  Se surpa barajul lacrimilor ascultând,ne-am contopit într-o îmbrãţişare mai fierbinte ca lava,mi-a şters lacrimile dupã care am zâmbit fericiţi.În clipa aceea mi-am spus cã dragostea mi-a dat aripi asa cã trebuie sã zbor…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu