miercuri, 1 septembrie 2010

NAUFRAGIUL TIMPULUI



   Mi-ar plăcea să înmărginez clipele,să le înrămez într-un tablou în care să mă închid şi eu sau mai bine să clădesc în jurul pădurii timpului un zid din spini pe care să nu-l poată atinge nimeni şi să-l spargă ca pe un balon de săpun,dând voie timpului să curgă ca râul în aval,şi să mă întemniţez acolo unde timpul nu se scurge niciodată.Aş prinde din zbor trupurile de păsări plăpânde ale clipelor şi le-aş închide într-o colivie a timpului.
   Da.Vorbesc despre timp.Timpul care naufragiază în plante,în animale,în noi,în lume,este materia vie a Universului nostru ! Timpul,cel ce are un contur infinit,în care pământeanul disperat de umbletul lui mai rapid decât al TGV-ului francez,loveşte cu pumnii şi cu palmele în zidurile lui titanice şi invizibile,dar este împins înapoi de membrele lui de titan şi aruncat din nou în acest vârtej infinit al timpului.Timpul încuiat într-o cutie numită “ceas”,unde mişcările “organelor” acesteia fiind impulsionate de stimulii timpului.
   Nu m-au fascinat niciodată ceasurile mecanice cu mecanismele lor complicate şi precise,însoţite de ţăcănitul atât de caracteristic.Când eram copil,eram atât de obişnuită cu tic-tac-ul din “cântecul de leagăn” pe care îl făcea ceasul meu de pe noptieră,încât nu puteam să dorm fără el.Acum sunt atât de terorizată de ceasul mecanic,încât mă enervează şi nu pot dormi.Totuşi,ceasul mecanic are un farmec aparte.E ca un organism mecanic,mai ales dacă îl desfaci şi vezi cum funcţionează şi cum se mişcă fiecare rotiţă din el.
   Ceasurile mecanice sunt prevăzute cu regulator cu balansier al cărui arc motor este tensionat prin întoarcerea manuală cu ajutorul remontoarului.Acestea trebuie armate zilnic ; la prima armare trebuie să rotiţi coroana remontoare la maximum,numărând rotaţiile necesare.În fiecare seară sau în fiecare dimineaţă,trebuie să armaţi ceasul rotind coroana,în acest fel protejaţi mecanismul ceasului,asigurându-i o durată de viaţă mai lungă.Funcţionarea unui ceas mecanic poate fi redusă la destinderea unui arc.Viteza cu care acest arc se destinde,determină deplasarea indicaţiilor de pe cadran (ore,minute,secunde,zile etc.).
   Adesea mă uitam la cadranul artistic decorat ca la un ochi al timpului,rece,distant,care nu are tangenţă cu noi,muritorii,decât prin faptul că ne transmite trecerea timpului.Dar din când în când,inima sa mecanică se oprea neputincioasă,iar eu trebuia să îi întorc cheiţa,dându-i energie pentru încă o săptămână,două.Stăteam în faţa lui şi priveam fără clipire deplasarea mustăţilor negre care îi făceau nasul să strănute într-un ecou nesfârşit,un tic-tac netacticos ce te scotea din minţi şi te făcea să sfâşii fictiva cămaşă de forţă de pe tine.
   Fructul oprit din care s-au înfruptat Adam şi Eva a fost Timpul,duhul malefic eliberat din recluziunea pacifică şi eternă a Edenului,criminalul care ne răpune vieţile fără a ne da un avertisment,şi pentru asta l-aş sugruma într-un corset până l-aş ucide,apoi l-aş arde pe rug aşa cum a fost arsă mama lui Nostradamus din cauza naivei logodnice a acestuia,Marie de Vaupart.Dar cine îl poate prinde sau ajunge din urmă pe acest duh,naufragiat în lumea noastră ? Nu-l poţi nici măcar atinge ,fiind protejat în maşinile timpului cu minutarele pregătite totdeauna cu atacuri asupra mapamondului pe care a naufragiat.

   E încă noapte iar urechile metalice ale ceasului se lovesc de capul acestuia scoţând un zbârnâit cutremurător ce-ţi zguduie şi sufletul în tine.Totuşi este mai admisibil decât un cuc ţăcănit care te ţicneşte de la atâta “cucuit”.Sar năucă din pat şi mă uit la ceas : 4 dimineaţa.Am vrut să mă trezesc înainte de ivirea zorilor ca să pot investiga problema timpului.Să-l urmăresc…