marți, 31 august 2010


GÂNDURI DESPRE PLOAIE



     Nici n-am chemat-o şi ea a venit,făcându-şi apariţia ca un ninja învăluit într-o perdea de fum.Dar o aşteptam…de câteva zile am invitat-o şi a picat tocmai acum,tropăind pe tabla casei echivalent cu marşul soldaţilor efectuat la parade,jucându-se  pe frunzele copacilor şi mângâind fereastra.”S-a mai domolit”,îmi spuneam după ce am deschis fereastra ca să-i aud mai bine refrenul sacadat.A fost guralivă doar câteva minute.A îmblânzit-o soarele ,scoţându-şi colţii ascuţiţi ca şi caninii mei vampiratici,şi muşcând din nori. “Ce vizită scurtă”,gândeam cu decepţionare.”Credeam că e prietena mea,dar…o să mai vină.Poate nu ne cunoaştem îndeajuns şi nu a avut încredere deplină în mine ca să vină…oare nici după 16 ani ? Înseamnă că a râs de naivitatea mea de copil,de slăbiciunea mea pentru ea şi eu m-am prins de piciorul ei  ca o … a fost ca şi cum mi-a dat puţin din ea la fiecare vizită doar ca să mă liniştească ca pe un copil,dându-i-se o acadea ca să i se abroge plânsul la plecarea cuiva de care este ataşat.
M-a luat peste picior,s-a jucat cu mine şi m-a amăgit de fiecare dată.Am crezut că prin cadenţa ei care  rimează cu frunzele într-un duet dintre vară şi toamnă,îmi spune că mă iubeşte şi mă doreşte la fel de mult sub căderea ei.Glasul ei de o nevinovăţie castă reuşeşte să mă tempereze,biruind din nou,jubilând şi făcându-mi în ciudă că a dispărut ca o nălucă la ivirea zorilor,lăsând soarele fierbinte de vară să râdă de mine cu zâmbetul lui jovial şi sarcastic.O urăsc ! Câteodată o urăsc şi pe ea şi Soarele ! Urâcioşii ! Şi scot limba de parcă m-ar vedea,schimonosindu-mi faţa jună,făcându-mă să par şi mai urâtă cu toată nobleţea mea.
Infamii ! Amandoi m-au facut sa renunt la lectura mea care e mult mai interesanta si o prietena mult mai buna decat ei .”

**
    Olfacţie de asfalt încins atâtea zile de cuptorul celest,dezmierdat de primele picături din zeama unui fruct necunoscut,stors deasupra noastră.Olfacţie de praf omogenizat într-un vin incolor turnat din potirul clorotic,albicios,uşor grizonat al mării aeriene.Da ! Mirosul proaspăt al ploii sau mirosul unei ploi proaspete,crude,fragede,zemoase,dulci şi aromate ca al unui fruct prohibit,la care nu poţi ajunge nici dacă escaladezi vrejul de fasole al lui Jack,şi ajungi să renunţi ca vulpea la struguri,spunând că sunt acrii.

***

    Crugul a fost înfumurat toată ziua şi îmi înălţam mărgelele din smarald cafeniu spre el tot timpul ca o straină ce rătăceşte noaptea pe străzi,singură,uitându-se tot timpul speriată în urma ei ca să se asigure că nu e urmărită.Dar eu o urmăream pe ea ,investigându-i prietenii plumburii cu trench-coat-uri prăfurii,ochelari de un negru deprimant şi priviri dubioase,aşteptând sa işi stoarcă povara deasupra oraşului.Spre amiază santinelele din plumb ne-au atacat.A fost ca în război : ne-au atacat,au aşteptat un timp să vadă cât am rezistat primului atac,apoi iar ne-au atacat...însă nu a fost acea atmosferă abominabilă,a fost ceva blajin,firav,eteric.Am ieşit pentru câteva minute afară,fără umbrelă sau pelerina de ploaie,timp în care am avut un itinerar până la magazin şi,simţeam că este o mână invizibilă care îmi mângâia pletele ce zburau pe aripile vântului,ajungând pe umeri apoi atingându-mă cu degetele reci pe gât,luându-mi bărbia şi trăgând-o spre o gură invizibilă ce încerca să îmi mângâie buzele cu ale ei.A fost o îmbrăţişare rece în care mă gândeam la tine încălzindu-mă de gândul ce mi-e călăuză pe acest succinct itinerar şi de pătura roşie a iubirii mele.