vineri, 9 iulie 2010

Nostalgie



Când noaptea se lasă frig
Şi tremură stele,
Mi-aduc aminte că te-am iubit
Şi freamăt odată cu ele.

Robiri sentimentale
Îmi dau din nou târcoale,
Adie frunza florii de nu-mă-uita
în privirea ta,
De ce nu-mi dai voie să te uit ?
De ce sunt roaba ta ?

Printr-o sclipire s-au făurit semeţe
Lacrimi de sticlă pe obraz,
Iar ochii mei rămân nişte tristeţi preschimbate,
Acoperindu-mi sufletul
Întepenit de răgaz.

Puterea iubirii,
acelaşi fulger ce m-a lovit din nou,
m-a purtat tot către tine,
In orişicare “el”
Văzându-te pe tine,
Iubind pe orişicine
Tot te iubesc pe tine.

Când rătăcesc pe verzile campii,
Mă pierd în pete de culoare
Ca în verdele ochilor tăi,
Zvâcnesc în inima văpăi
Şi mă-ncălzesc
Şi nu mai clănţăi.

Vântul adie şoaptele îngerilor,
Macul suspină,
Când noaptea se lasă frig
Şi nu mai e lumină.

Când noaptea se lasă frig
Şi îngeri,stele,păsări,tot !
Suspină,tu – cârmaşul sentimentelor mele,

Vino de mă alină.